Aspecte teoretice privind investitiile straine directe

Definirea conceptului

Investitiile straine directe se definesc ca “proprietatea unui rezident strain asupra unor active (mijloace fixe), cu scopul de a controla folosirea acestor active” (Graham & Krugman, 1989). Investitiile straine directe constau în transferul unui “pachet industrial” în care sunt curpinse capital, tehnologii, metode de organizare industriala, expertiza manageriala, cunostinte de marketing etc., ce permite investitorului sa exercite dreptul de control asupra investitiei. [1]

Controlul implica o participare directa în organizarea si conducerea firmei, iar aceasta presupune detinerea unui minim de actiuni.

Ex.: UE – 20-25%, SUA – 10% din actiuni

Acest control separa investitiile straine directe de investitiile de portofoliu; acestea din urma fiind angajate sub forma împrumuturilor externe de catre firme sau institutii, eventual prin intermediul unor organisme financiar-bancare specializate. Pot aparea sub diferite forme : împrumuturi de stat, împrumuturi ale organsimelor internationale, emisiuni de obligatiuni si împrumuturi pe termen scurt, împrumuturi bancare si credite de export.[2]

între investitia directa si cea de portofoliu exista o zona gri (ex.: achizitionarea de actiuni pe piata financiara internationala). Investitiile de portofoliu devin investitii directe atunci când investitorul detine suficiente actiuni sau devine chiar actionar majoritar.

Din punct de vedere strict economic, acceptarea investitiilor straine este conditionata de posibilitatea obtinerii unui venit net, ca diferenta între încasarile realizate din investitie si cheltuielile (interne si externe) pe care aceasta le determina. Investitiile straine sunt importante si prin efectele politice si sociale pe care le antreneaza. Ele determina, de regula, o redistribuire a veniturilor în favoarea colectivitatii. Totodata, sunt afectate organizarea, obiceiurile si traditiile prin introducerea de persoane si metode de lucru din strainatate. Se poate crea o anumita impresie de amenintare a suveranitatii politice si independentei în dezvoltarea economica, culturala si sociala a tarii gazda. Autoritatea guvernelor locale este mult diminuata în raporturile cu investitorii straini, putând da nastere la rezerve si suspiciuni. De aici rezulta o anumita ostilitate deschisa a unor tari mai putin dezvoltate fata de investitiile straine.

Investitorul strain direct reprezinta persoana juridica, persoana fizica sau grupul de persoane ce actioneaza împreuna, care detine cel putin 10% din capitalul social subscris sau cel putin 10% din voturi, într-o întreprindere situata în afara propriei tari de rezidenta.

întreprinderea investitie straina directa este o întreprindere cu sau fara personalitate juridica, în care un investitor strain detine cel putin 10% din capitalul social subscris sau din voturi.

Capitalurile proprii cuprind capitalul subscris si varsat, atât în numerar cât si prin contributii în natura, detinut de nerezidenti în companii rezidente, precum si cota aferenta din rezerve.

Investitia straina directa se determina prin cumularea cotei parti din capitalurile proprii ale societatii primitoare de investitie, care revine investitorului strain direct, cu creditul net primit de catre întreprindere de la acest investitor.

O filiala este o întreprindere al carei investitor controleaza direct sau indirect mai mult de 50% din drepturile de vot ale actionarilor sau are dreptul de a desemna sau de a revoca majoritatea mebrilor consiliului de administratie, director sau a consiliului de supraveghere. în practica, numim filiala o întreprindere al carei investitor detine mai mult de 50% din capitalul sau.

Componentele investitiilor straine directe:

• Capitaluri proprii: capitalul social subscris si varsat, atât în numerar cât si prin contributii în natura, detinut de nerezidenti în companii rezidente, precum si cota aferenta din rezerve; în mod corespunzator, în cazul sucursalelor, se ia în considerare capitalul de dotare aflat la dispozitia acestora.
• Creditul net: creditele primite de catre întreprinderea investitie straina directa de la investitorul strain direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta, mai putin creditele acordate de catre întreprinderea investitie straina directa investitorului strain direct sau unei alte firme din cadrul grupului respectiv de firme.
• Tipurile investitiilor straine directe ( diferentiate dupa contributia fluxului de participatii straine la capital în întreprinderile investitie straina directa):
• Greenfield: înfiintarea de întreprinderi de catre sau împreuna cu investitori straini (investitii pornite de la zero);
• Fuziuni si achizitii : preluarea integrala sau partiala de întreprinderi de catre investitori straini de la rezidenti;
• Dezvoltare de firme : majorarea detinerilor de capital ale investitorilor straini în întreprinderi investitie straina directa.

Teorii economice despre investitiile straine directe

Teoria valorificarii imperfectiunilor pietei

Potrivit modelului imperfectiunii pietelor, investitiile straine directe sunt determinate de:

1. diferenta de rata a profitului între diferite piete ca urmare a dezechilibrului pe piata factorilor de productie (diferenta în dotarea cu capital, costul fortei de munca, ritmul inovatiilor tehnologice) sau pe piata financiar-valutara;
2. distorsiuni generate de interventia guvernamentala : bariere tarifare si netarifare, impozite, taxe, reglementari antimonopol;
3. imperfectiuni în structura pietei (restrictii la aparitia de noi întreprinderi, accesul la anumite sectoare);
4. imperfectiuni generate de esecurile pietei (externalitati, economii de scara si bunuri publice).

Prima explicatie privind investitiile straine directe a fost prin intermediul investitiilor de portofoliu (ISD se fac pentru obtinerea unei dobânzi mai mari pentru banii investiti), însa aceasta explicatie nu a fost dovedita în practica.

     Aceasta teorie nu explica de ce întreprinderile care investesc în strainatate se împrumuta în acelasi timp din strainatate, cum se explica intrarile si iesirile, în acelasi timp si în aceeasi tara, de fluxuri investitionale directe, de ce firmele care investesc în strainatate au o activitate sustinuta si în tara de origine.

     întreprinderile multinationale investesc în strainatate deoarece se asteapta sa câstige mai mult decât întreprinderile locale, la o aceeasi valoare a investitiei. întreprinderea multinationala îsi asuma riscuri si costuri suplimentare (legate de distanta, timp, decalaj informational, cultura ) care vor fi compensate de câstiguri mai mari decât ale concurentilor locali.

Teoria avantajului de monopol sau oligopol

Potrivit acestei teorii, firmele investitoare detin avantaje de monopol care le permit sa amplaseze filiale în strainatate mai profitabile decât firmele nationale (Hymer, 1976).

Avantajele de monopol se împart în:

• cunostinte superioare care dau nastere la investitii pe orizontala;
• economii de scara (productia de masa) care dau nastere la investitii pe verticala.

     în cazul investitiilor orizontale, firma reproduce în strainatate activitatea pe care o desfasoara în tara de origine (diversificare geografica). Aceasta alegere este efectuata ca alternativa la exportul produselor finite sau fabricarea sub licenta printr-o întreprindere locala. Aceste investitii sunt legate de cunostintele superioare (mediul tehnologic) si de ciclul de viata al produsului.

     în cazul investitiilor pe verticala, firma se apropie de furnizorii sau de clienti sai prin stabilirea de noi capacitati de productie într-o tara straina pentru a fabrica produse intermediare sau finiseaza produsul într-un stadiu mai evoluat. Politicile verticale de investitii directe vizeaza întarirea puterii de piata detinuta de catre firme si limitarea concurentei; limitarea efectelor de bariera la intrare ridicate de firmele deja prezente pe aceste piete.

Investitia pe verticala poate fi de doua tipuri : amonte si aval. în amonte – reprezinta internationalizarea în directia tarilor producatoare de materii prime, cât si a tarilor susceptibile de a produce sub contract. în aval – este vorba de tarile care au un mare potential de consumatori si, prin consecinta, cele care pot adaposti industrii diversificate de transformare.

Avantajele de monopol permit firmelor sa creeze produse diferentiate prin trasaturi fizice si psihologice de cele ale concurentei. Acestea le permit un control al preturilor si al termenilor vânzarii, ceea ce duce la detinerea unui Aù profit de monopol A».

O explicatie complementara pentru fluxurile de investitii straine directe o reprezinta teoria lui Caves. Potrivit acesteia, oligopolul bazat pe produse diferentiate este structura industriala cea mai întâlnita în investitiile straine directe. Astfel, întreprinderile multinationale investesc una în tara de origine a celeilalte ca o reactie de auto-aparare fata de concurenta oligopolista.

Teoria ciclului de viata a produsului la nivel international

Elaborata de Vernon (1966), aceasta teorie demonstreaza ca localizarea activitatii productive a unei întreprinderi multinationale evolueaza pe parcursul ciclului de viata al produsului si explica, totodata, rolul SUA ca principal inventator, exportator si investitor în lume dupa cel de-al doilea razboi mondial. Astfel, se face trecerea de la export la investitie straina directa.

Prima faza (lansarea) – realizarea produsului se face numai în tara de origine datorita urmatoarelor avantaje : costuri ; potential al pietei ; o buna cunoastere a mediului de afaceri ; simplitate din punct de vedere logistic.

A doua faza (cresterea) – folosirea produsului atât în tara de origine cât si în strainatate (prin export).

A treia faza (maturitatea) – productia în strainatate cu costuri mai scazute si potential al pietei ridicat.

A patra faza (declinul) – descresterea sau încetarea productiei în tara de origine ; continuarea productiei doar în strainatate, din motive de costuri.

O slabiciune a teoriei este faptul ca aceasta se aplica doar produselor care comporta standardizare.

Teoria internalizarii (Buckley, Casson)

Se axeaza pe companiile multinationale si a observatiei ca majoritatea ISD se fac în ramuri cu tehnologie, cercetare-dezvoltare si echipamente sofisticate.

în dezvoltarea acestei teorii s-a tinut cont de doi factori:

• maximizarea profitului;
• concurenta imperfecta generata de costurile organizarii pietei (ex.: costul tranzactiei).

într-o ISD pe lânga activitatea de rutina, de productie, apar activitati conexe : cercetare, marketing, pregatirea fortei de munca, etc. care necesita organizarea unor piete separate, iar aceasta implica costuri. Astfel, firmele recurg la crearea unor piete interne care înlocuiesc pietele imperfecte de produse intermediare.

Internalizarea implica costuri proprii cum sunt fluxuri informationale sporite si costuri de comunicare între filiale, costuri de protejare a informatiilor, costuri administrative de constituire a filialelor, etc.

în concluzie, teoria internalizarii demonstreaza ca întreprinderile multinationale investesc în strainatate pentru a absorbi externalitatile de pe piata: economii de scara în productie si marketing, proprietatea si caracterul de bun public al cunostintelor si constrângerile de piata impuse de guverne.

Teoria eclectica (Dunning)

Teoria eclectica îmbina un set de elemente specifice mai multor teorii : partea microeconomica a teoriei investitiilor straine directe si partea macroeconomica, teoria comertului international, teoria localizarii investitiilor, avantajele de monopol si ale internalizarii etc. Meritul acestei teorii este ca explica nivelul real si structura activitatii internationale de productie.

Dunning considera ca fluxurile de investitii straine sunt determinate de trei categorii de avantaje: avantaje de proprietate (ownership); avantaje de localizare (location); avantaje de internalizare (internalization).

Avantajele de proprietate (O) sunt legate de detinerea sau capacitatea de detinere a unor active, care nu sunt disponibile altor firme de pe piata. Acestea pot fi tangibile si intangibile. De exemplu :

• licente de produs sau de tehnologie;
• know how;
• brevete de inventii;
• sistem de management;
• cultura organizationala superioara;
• tehnici de marketing;
• marci înregistrate sau brand;
• experienta negociabila.

Avantajele de localizare (L) sunt specifice unei anumite locatii care poate fi si în tara de origine, si într-o tara gazda. Acestea sunt disponibile tuturor firmelor în mod egal sau pot fi detinute de firmele straine doar prin combinatie cu o firma locala.

• înzestrarea cu factori de productie;
• costul factorilor de productie;
• productivitatea muncii;
• infrastructura;
• costul cu energia si comunicatiile;
• facilitati acordate sau bariere impuse;
• asemanari/diferente culturale.

Avantajele de internalizare (I) sunt avantaje legate de controlul ierarhic extins peste granite ; firmele multinationale combinând dimensiunea internationala a activitatii lor cu coordonarea comuna si unitara a acestor activitati :

• evitarea costurilor de negociere si de cautare a unor parteneri;
• evitarea pierderilor datorate unui partener ineficient si pastrarea reputatiei;
• evitarea litigiilor contractuale;
• evitarea / exploatarea interventiei autoritatilor prin bariere tarifare si netarifare;
• reducerea incertitudinii în rândul firmelor si cumparatorilor;
• controlul unitatilor de distributie;
• posibilitatea de folosire a preturilor de transfer sau a unor subventii interne.

Evolutia ISD

Factori determinanti ai ISD

Investitiile straine directe au avut cel mai mare ritm de crestere în economia mondiala în ultimii 20 de ani; ritmul mediu anual de crestere depasind pe cel al exporturilor si cel al productiei mondiale.

Principalul indicator al influentei activitatii investitionale a întreprinderilor multinationale sunt fluxurile de investitii straine directe. în ultimele decenii, acestea au înregistrat o tendinta de crestere permanenta, însa fluxurile de ISD au fost grav afectate la nivel mondial de catre criza economica si financiara. Criza a schimbat peisajul ISD: investitiile în economiile în curs de dezvoltare si economiile în tranzitie au progresat, crescând ponderea lor în fluxurile de ISD la nivel global pâna la 43% în 2008. Acest lucru se datoreaza partial scaderii concomitente a fluxurilor de ISD catre tarile dezvoltate.

Tendintele politicii globale în perioada de criza pâna acum au fost în cea mai mare parte favorabila pentru ISD, atât la nivel national si international. Cu toate acestea, în unele tari, a aparut o abordare restrictiva a investitiilor straine directe si exista, de asemenea, tot mai multe dovezi de protectionism “sub acoperire”.

Repartizarea soldului ISD pe principalele activitati economice

Din punct de vedere al orientarii investitorilor straini spre ramuri economice, ISD s-au localizat cu precadere în industria prelucratoare (41,3 la suta din total). Alte activitati care au atras importante investitii straine directe sunt intermedierile financiare si asigurarile, care cuprind activitatea bancara, a institutiilor financiare nebancare si de asigurari si reprezinta 20,5 la suta din totalul ISD, constructiile si tranzactiile imobiliare (12,6 la suta), comertul (12,4 la suta), tehnologia informatiei si comunicatiile (6,7 la suta).

Repartizarea soldului investitiilor straine directe pe tari de origine Repartizarea a fost realizata în functie de tara detinatorului nemijlocit a cel putin 10 la suta din capitalul social al întreprinderilor investitie straina directa rezidente, conform principiului „immediate country basis”.

Cresterea fluxurilor de investitii straine directe este strâns corelata cu:

• cresterea productiei mondiale (PIB);
• dimensiunea pietei externe în crestere;
• fuzionarile si achizitiile de întreprinderi straine;
• fluctuatiile ciclice ale cresterii economice, atât în tara de origine cât si în tara gazda (într-o perioada de recesiune, profiturile scad si se limiteaza posibilitatile de finantare si capacitatea firmelor de a investi în strainatate);
• ciclurile economice – influenteaza modul de finantare al ISD (în faza de crestere, întreprinderile multinationale finanteaza investitiile prin cumparari de actiuni si împrumuturi acordate filialelor, iar în faza de scadere, se foloseste profitul obtinut de filialele din strainatate).

Rolul firmelor multinationale

Explozia firmelor multinationale, actori majori ai globalizarii, se traduce prin punerea în practica a retelelor de schimb intense si multiforme, în afara frontierelor nationale din ce în ce mai permeabile, între diferiti poli de activitate economica ai planetei. întreprinderile multinationale internationalizeaza serviciile si productia. Ele reprezinta forte pozitive pentru dezvoltarea economica si prosperitatea tuturor societatilor.

De 15 ani, termenele de ù mondializare » sau de ù globalizare » sunt utilizate în mod curent pentru a desemna intensificarea schimburilor de orice natura ( produse si servicii, oameni, capital, tehnologie ) între diferite zone ale planetei. Noutatea ultimilor 20 ani se leaga de puternica accelerare a miscarii, de varietatea crescânda a formelor sale si a evolutiei cantitative a continutului. Mondializarea contemporana constituie de fapt un ù fenomen multidimensional în care numeroase componente intra în interactiune si se întaresc reciproc pentru a slabi obstacolul constituit de distantele geografice si frontierele nationale la dezvoltarea schimburilor ».

Aceasta integrare economica multidimensionala are precum corolar un rol crescând al firmelor multinationale, adica a întreprinderilor sau a grupurilor care poseda cel putin o filiala într-o tara straina. Accesul la resurse rare, reducerea costurilor de productie, ocuparea unei pozitii pe o piata straina de talie mare sau în crestere rapida: oricare ar fi motivatiile, miscarea de multinationalizare a firmelor constituie tendinta cea mai marcanta a ultimilor cinzeci de ani.

CMN si economiile-gazda

Atragerea de ISD faciliteaza accesul la finantari, tehnologie si la piata internationala, necesar dezvoltarii sale economice. Avantajele ISD pentru o economie-gazda sunt asemanatoare cu cele aduse de deschiderea unei economii în fata comertului international. Printre ele se numara specializarea economica; cresterea numarului locurilor de munca; transferul de tehnologie; facilitarea accesului la împrumuturi internationale; o mai mare abilitate de a atinge dimensiunea optima a productiei/organizarii prin vânzarea pe o piata extinsa; competitia sporita (reducerea puterii de monopol si micsorarea preturilor de consum prin supunerea firmelor interne la o competitie acerba cu firme mult mai eficiente din interiorul aceleiasi ramuri).

Dintre externalitatile obtinute datorita ISD fac parte instruirea personalului sitransferurile de tehnologie de la firmele multinationale la economia-gazda. Un alt efect pozitiv este transferul de practici manageriale si organizationale (tehnici de marketing, sisteme de control al calitatii, asistenta de calculatie costuri, asistenta de resurse umane, sisteme de training, etc.).

Printre efectele negative se numara : renuntarea la furnizori locali, exploatarea resurselor naturale, falimentarea firmelor locale, diminuarea autoritatii nationale.

Marimea CMN (conform datelor UNCTAD – World Investment Report 2009)

dupa activele din strainatate:

1. General Electric (SUA) – active straine: 420 mld. $
2. Vodafone (Marea Britanie) – active straine: 230 mld. $

(18) France Telecom (Franta) – active straine: 97 mld. $

dupa cifra de afaceri:

1. Royal Dutch/Shell Group – 458 mld. $
2. Exxon Mobil (SUA) -442.8 mld. $
3. Wal-Mart Stores – 405 mld. $

France Telecom – 46 mld. $

dupa numarul angajatilor în strainatate:

1. Wall Mart (SUA) – 635.000 angajati
2. Siemens (Germania) – 272.000 angajati

General Electric – 168.000 angajati

Prezentarea firmei Orange România S.A.

Date de identificare ale firmei

Orange este brandul sub care France Telecom furnizeazã servicii de comunicatii mobile, internet si televiziune. Orange România este cel mai mare operator GSM din România. Pâna în aprilie 2002, Orange a operat sub brand-ul Dialog.

• Codul de identificare fiscala: 9010105
• Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/10178/1996
• Capital social: 93.596.733 lei (2008)
• Sediul organizatiei : Bdul. Lascar Catargiu 51-53 C, Bucuresti
• Tipul de proprietate: societate comerciala pe actiuni
• Zona de operatiuni: România
• Piete deservite: serviciile oferite de Orange România sunt disponibile pe tot teritoriul tarii, pentru toti locuitorii acesteia
• Structura actionariatului: actionar majoritar France Telecom 97%, alti actionari 3%

La sfârsitului lunii martie 2009, Richard Moat a încheiat 4 ani în pozitia de Chief Executive Officer al Orange România, functia fiind preluata de Thierry Millet, pâna atunci Chief Comercial Officer la Orange România. îndeplinirea asteptarilor clientilor prin inovatie reprezinta o directie prioritara în planul de actiune al noului CEO.

Obiect de activitate

Domeniul principal de activitate al ORANGE ROMâNIA S.A. : activitati de telecomunicatii prin retele fara cablu, exclusiv prin satelit (conform CAEN – Nomenclatorul Activitatilor din Comunitatea Europeana).

Principalele produse si/sau servicii si marci ale companiei: servicii de telecomunicatii mobile si fixe: servicii de voce si date, de mesaje scrise, mesaje multimedia. Compania foloseste servicii externalizate de Customer Service pentru a oferi asistenta si suport despre produsele si ofertele comerciale.

Date financiare

Orange a investit 1,6 miliarde euro în România de la intrarea pe piata româneasca, iar veniturile Orange România în prima jumatate a anului 2009 au depasit o jumatate de miliard de euro.

Scurt istoric al firmei

France Telecom este una dintre cele mai mari companii de telecomunicatii din lume, având peste 190.000 de angajati si aproximativ 159 de milioane de clienti în toata lumea. Compania detine operatorul de telefonie mobila Orange România, care este filiala româneasca a operatorului global de telefonie mobila Orange S.A., divizia de telecomunicatii mobile a France Telecom.

în mai 2000, France Telecom a cumpãrat compania Orange din Marea Britanie si a decis ca acesta sã fie numele grupului sub care sunt reunite activitãtile sale de comunicatii mobile. Orange este azi operatorul de comunicatii mobile numãrul unu pe piata din Marea Britanie si o reusitã în 20 de tãri din diverse colturi ale lumii.

începând cu data de 5 aprilie 2000, Mobil Rom, împreunã cu mãrcile sale de servicii Dialog si Alo, devin Orange. Lansarea Orange România are o importantã strategicã deosebitã, aceasta consolidând prezenta companiei în Europa de Est si aduce cu sine atât o gamã nouã de produse si servicii cât si performante excelente în ceea ce priveste acoperirea în retea si asistenta pentru clienti.

Având o acoperire a populatiei de 96,6%, Orange România ofera fiecarei persoane din România posibilitatea de a alege între planuri de abonamente flexibile, ce pot fi personalizate, si cartele PrePay.

Orange este lider de piata în România cu 10 354 000 de clienti, la 31 iulie 2009, în crestere cu aproximativ 6% fata de perioada similara a anului precedent. în prezent Orange România furnizeaza servicii de Internet mobil în peste 500 de localitati, cu viteze de pâna la 3,6 Mbps

Orange a dezvoltat o retea de magazine ce cuprinde în prezent 101 de magazine proprii, peste 1 000 de magazine în toata tara si aproximativ 35.000 de puncte de vânzare a cartelelor preplatite, având cea mai ampla retea de distributie a unui operator de telecomunicatii mobile din România

Responsabilitatea corporatista

Orange România este parte a grupului France Telecom. Structura actionariatului este de 97% France Telecom si 3% alti actionari. Directorul Executiv (Chief Executive Officer) împreuna cu alti directori au rolul de a decide strategia companiei si de a superviza implementarea acesteia. Periodic, directorii se întâlnesc pentru a analiza evolutia companiei, împreuna cu reprezentati ai managementului si cu alti angajati.

Orange România si-a dezvoltat programul de responsabilitate sociala în concordanta cu strategia grupului. Cei mai importanti parteneri interesati ai grupului si ai Orange România, dar si directiile de actiune în relatie cu acestia sunt:

1. angajatii: motivarea, atragerea si retinerea talentelor în companie;
2. clientii: câstigarea încrederii clientilor, fidelizarea si atragerea de noi clienti;
3. furnizorii: consolidarea relatiei cu furnizorii si managementul riscului;
4. actionarii: respectarea drepturilor actionarilor;
5. organizatii non-guvernamentale si asociatii: dezvoltarea comunitatii;
6. autoritatile publice si institutii guvernamentale: promovarea standardelor de buna practica.

Partenerii interesati au fost alesi în functie de specificul activitatii, de viziunea si de valorile companiei, de contextul economic si social. Orange se afla în dialog permanent cu angajatii sai prin Forumul Angajatilor, sondaje anuale si întâlniri programate. Asteptarile si comportamentul clientilor sunt evaluate si prioritizate în urma sondajelor lunare, iar relatia directa cu furnizorii este responsabilitatea Departamentului Achizitii.

Opiniile actionarilor sunt cunoscute prin intermediul reprezentantului Consiliului de Administratie, iar dialogul cu organizatiile non-guvernamentale si cu autoritatile publice se realizeaza prin grupuri de lucru si întâlniri periodice.

Din anul 2009 Orange s-a alaturat proiectului Good CSR pentru a publica un scurt raport local de responsabilitate sociala. Printre indicatorii furnizati de Orange România si folositi în cadrul raportului sunt mentionati urmatorii:

• din cei 2885 de angajati din toata tara, 51% sunt femei (fata de 49,8% în 2007);
• Orange România are 626 de angajati în pozitii de management, dintre care 42.2% sunt femei (fata de 38.1% în 2007). Procentul raportat pentru 2008 este cel mai mare dintre toata tarile în care e prezent Grupul;
• media de vârsta a angajatilor este de 30 ani, cea mai mica dintre toate tarile grupului;
• spre deosebire de Franta, Anglia sau Spania, România nu raporteaza ca are o politica referitoare la stresul de la locul de munca. De asemenea, nu raporteaza ca ar avea o politica în privinta “diversitatii fortei de munca”, asa cum face Franta sau Anglia;
• compania a colectat si a tratat 680 de tone de deseuri provenite din surse interne (deseuri industriale, cabluri, elemente de metal sau de lemn, baterii, tuburi fluorescente, hârtie, cartuse de imprimanta etc.).

Angajatii

Angajatii Orange:

• numar total de angajati: 2 953;
• media de vârsta: 30 de ani;
• ponderea pe sexe: 51% femei, 49% barbati.

Pentru dezvoltarea profesionala a angajatilor, Orange a implementat un sistem de training care include cursuri livrate de specialisti interni certificati în diverse domenii si module de training în format e-learning. în plus, angajatii au posibilitatea de a lucra transversal la nivelul grupului France Telecom.

Forumul Angajatilor Orange este organismul de dialog social care reprezinta interesele angajatilor în relatia directa cu conducerea companiei si care asigura aplicarea legislatiei nationale si cea a Uniunii Europene.

La nivelul Grupului France Telecom exista o echipa specializata pe probleme de mediu, sanatate si siguranta (Environmental Health & Safety). în cadrul Orange România exista, de asemenea, un grup de lucru EH&S, format din reprezentanti ai angajatilor si reprezentanti ai top managementului.

Premii si distinctii Orange

Orange este cel de-al treilea operator de telefonie mobila si cel de-al doilea operator de Internet din Europa sub marca Orange Business Services care reprezinta un standard mondial pentru oferirea de servicii de telecomunicatii adresate companiilor multinationale.

Premii obtinute de Orange România :

• Premiul 1 pentru cele mai multe tranzactii online cu cardul – Gala Premiilor E-Commerce 2008;
• Locul 2 în Topul Firmelor Private- Consiliul National al IMM-urilor;
• Locul 1 la nivel sectorial – Top 100 Companii organizat de Finmedia si e-FINANCE;
• Locul 2 în Topul Celor mai Profitabile Companii organizat de Ziarul Financiar;
• Operatorul anului 2008, distinctie oferita de revista Comunicatii Mobile la la Gala Comunicatiilor;
• Premiul national pentru Cercetare, dezvoltare si high-tech, Categoria Telecomunicatii, în Topul National al Firmelor din România 2008, organizat de Camera de Comert si Industrie a României;
• Premiul 1 pentru produsul anului, Categoria Smartphone: iPhone 3G în Topul Chip organizat de revista Chip Magazin;
• Premiul pentru excelenta în comunicatii mobile la Gala Premiilor E- FINANCE 2009 organizata de e-FINANCE;[3]

Clientii

Orange este liderul pietei de telefonie mobila din România, iar rezultatele financiare si numarul de clienti în continua crestere demonstreaza faptul ca strategiile comerciale adoptate de Orange România au avut succes. La 31 iulie 2009, numarul de clienti care utilizau serviciile Orange era de 10 354 000 clienti.

Odata cu pozitia de lider vine si o responsabilitate marita fata de clienti. în relatia cu acestia, directia prioritara din punctul de vedere al responsabilitatii este dialogul permanent prin toate canalele de comunicare pentru a a identifica asteptarile lor si satisfactia fata de serviciile oferite.

Unul dintre indicatorii de performanta urmarit este rezolvarea solicitarilor clientilor în primul apel catre Serviciul Clienti. Valoarea acestui indicator se afla în continua crestere.

La Orange, deciziile de marketing sunt bazate pe practici responsabile. Obiectivele se îndreapta catre cresterea calitatii serviciilor oferite în Departamentul Relatii Clienti prin :

• implementarea unei solutii de monitorizare a calitatii;
• module de training dedicate fiecarui departament, cu rolul de a reîmprospata abilitatile de comunicare;
• cresterea gradului de motivare si implicare a angajatilor.

Pentru a îmbunatati performantele Serviciul Clienti, au fost implementate o serie de sisteme printre care :

• un sistem de rutare inteligenta a apelurilor (Genesys CTI Routing) care asigura o administrare mai eficienta si o rezolvare mai rapida a apelurilor primite de la clienti;
• Work Force Management – sistem care optimizeaza utilizarea asistentilor si functionarea Serviciului Clienti pe baza estimarilor referitoare la numarul de apeluri;
• aplicatia Wisenet ce contine toate informatiile necesare activitatii asistentilor de la Serviciul Clienti : informatii despre oferte, descrierea serviciilor, instructiuni de lucru, informatii despre telefoane, precum si cele mai importante informatii ale zilei. Compania a investit pe piata româneasca peste 1,4 miliarde de euro în perioada 1997-2008, investitiile fiind orientate în principal catre dezvoltarea retelei, a unor noi tehnologii, produse si servicii.

Furnizorii

Calitatea serviciilor oferite de partenerii Orange România este importanta, de aceea colaborarea cu parteneri care respecta standardele de calitate Orange se impune.

Orange România lucreaza cu un numar mare de furnizori pentru procurarea echipamentelor de retea, a telefoanelor, a cartelelor SIM si a produselor IT, pentru servicii specifice activitatii de resurse umane (training etc.) precum si pentru producerea materialelor de comunicare externa si interna. Calitatea produselor si a serviciilor oferite se reflecta asupra imaginii brandului Orange.

în 2006, a fost implementat un sistem nou de evaluare, care are la baza o aplicatie folosita de grupul France Telecom prin intermediul careia sunt evaluati furnizorii si activitatea acestora atât din punct de vedere comercial cât si operational.

Concurentii

Principalii competitori pe piata de telefonie mobila din România sunt: Vodafone România, Cosmote România, iar mai nou si RCS & RDS.

Orange se afla în competitie directa cu Vodafone pentru cei 13,7 milioane de utilizatori de telefonie mobila din România. Orange a depasit Vodafone (pe atunci Connex) în privinta numarului de clienti în septembrie 2004.

Vodafone România este al doilea operator de telefonie mobila ca marime în România dupa numarul de clienti. Compania este o marca a Vodafone România SA si a fost lansata în aprilie 1997 ca prima retea GSM din România. Pe 30 septembrie 2009, Vodafone România înregistra 9.535.000 clienti, în timp ce Orange România avea în iulie 2009 un numar de 10.354.000 clienti.

Cosmote Romania, membra a grupului COSMOTE, s-a lansat pe piata romaneasca in decembrie 2005 prin achizitia Cosmorom. In prezent, compania este al treilea mare jucator pe piata locala de telefonie mobila si a achizitionat in iunie 2009 compania Telemobil, detinatoarea brandului Zapp în România. Cosmote Romania a înregistrat în anul 2008 un profit net în valoare de 470,6 milioane euro. La sfarsitul lunii martie 2009, Cosmote a ajuns la peste 6,1 milioane de utilizatori si o cota de piata de 23%.

în 2009 am asistat la intensificarea competitiei între operatorii de telecomunicatii si se remarca un mai mare accent pe retentia clientilor. Operatorii mai mici au încercat sa beneficieze de conditiile actuale si sa atraga clienti de la competitie. Datorita maturizarii pietei, rata de penetrare era deja de 123%, în cazul telefoniei mobile nu au avut loc schimbari spectaculoase. Majoritatea operatorilor au încercat sa ofere noi servicii pentru a-si pastra clientii obiectivul principal fiind fidelizarea si nu expansiunea.

Profitul per angajat în cazul celor mai mari operatori de telecomunicatii din România depaseste 100.000 de euro pe an, sau 8.000 euro pe luna potrivit calculelor, pe baza datelor de la Ministerul Finantelor. Al doilea jucator pe piata de telefonie mobila Vodafone, cu 1 126 de angajati si un profit de 306 milioane de euro în 2008, urmareste Orange România în ceea ce priveste profitabilitatea per angajat. Cosmote România a raportat, la cei 1.032 de angajati ai sai, pierderi de 104 milioane de euro în 2008.

Orange România, Vodafone România, si Cosmote România au investit, începând cu anul 1997, aproximativ patru miliarde de euro, din care 350 milioane de euro pentru licentele operate, GSM si 3G, potrivit datelor Asociatiei Operatorilor Mobili din România (AOMR).

în afara de cei trei operatori, pe piata de profil mai activeaza RCS&RDS, care furnizeaza servicii de telecomunicatii din generatia a treia (3G) din luna octombrie 2007 unui numar de peste 1,3 milioane de abonati, conform datelor societatii. Digi Tel este cel mai nou serviciu de telefonie oferit de RCS&RDS.

Consiliul Concurentei din (CC) România monitorizeaza firmele dominante aflate în pozitie dominanta, din domeniul telecomunicatiilor. Este vorba despre companiile Orange si Vodafone. Pozitia dominanta este situatia în care un agent economic detine o cota de piata semnificativa si este capabil sa se comporte, într-o masura apreciabila, independent fata de concurentii si clientii sai de pe piata. în aceste conditii, agentului economic îi revin obligatii sporite astfel încât sa nu creeze dezavantaje de natura concurentiala care sa aiba ca obiect sau ca efect afectarea activitatii furnizorilor sau clientilor acesteia ori prejudicierea consumatorilor.

Marii jucatori de pe piata telecomunicatiilor au intrat in vizorul Consiliului Concurentei. Operatorii Orange, Vodafone si Cosmote sunt investigati pentru practici anticoncurentiale.

Investigatia a fost declansata din oficiu si a vizat posibile practici anticoncurentiale, prin stabilirea preturilor de revânzare si întelegeri între agentii economici implicati pe întreg lantul de distributie al operatorilor Orange, Vodafone si Cosmote Mobile Telecommunications.. în cadrul investigatiilor Consiliului Concurentei a efectuat inspectii atât la sediile celor trei operatori de telefonie, cât si la ale unor distribuitori de produse preplatite de telefonie mobila.

1. Negritioiu, Misu – “Salt înainte. Dezvoltarea si investitiile straine directe”, ed. Pro & ed. Expert, Bucuresti, 1996, p. 53
2. Onofrei, Mihaela – “Finantele întreprinderii”, ed. Economica, Bucuresti, 2004, p.163-164
3. www.orange.ro