Managementul Riscului în Afaceri

I.Consideraţii teoretice privind conceptul de risc in managementul firmei

I.1.Introducere

Tema lucrării de faţă este “Managementul Riscului în Afaceri” cu aplicaţie pe IMM[1], domeniul servicii de divertisment. Alegerea acestei teme pentru lucrarea de absolvire poate fii explicată prin înţelegerea rolului şi scopului lucrării de licenţă.

În viziunea mea, lucrarea de licenţă ar trebui să concretizeze maturitatea gândirii unui absolvent a trei ani de studiu în învăţământul superior. Când spun acest lucru nu mă refer numai la cunoştinţe dobândite teoretic ci, în primul rând, mă refer la tot bagajul de experienţe pe care un individ şi-l însuşeşte în timpul facultăţii. De aceea, consider că aria de interes a lucrării de licenţă ar trebui să cuprindă subiecte pentru care studentul are afinităţi deosebite. Subiectul lucrării de licenţă ar trebui să oglindească interesul, preocuparea, ataşamentul, nevoia de a ştii mai mult a celui care o redactează, pentru o anumită problematică. Iar pentru ca acest studiu, (eu personal îl consider un studiu aprofundat şi din inimă) numit lucrare de licenţă, sa fie cât mai complet ar trebui întotdeauna să se bazeze pe un studiu de caz, o observare directă a realităţii sau aplicaţie personală pe subiectul ales. Numai aşa se poate demonstra şi înţelege alegerea subiectului pe care un student o face atunci când porneşte la realizarea lucrării de licenţă.

Pentru a întelege mai bine managementul riscului în afaceri, mai întâi trebuie văzut ce este riscul, cum evoluează el şi cum poate fii abordat (capitolul I). Nimic mai simplu şi în acelaşi timp ceva mai complex de identificat şi mai ales de controlat. Din zorii istoriei, riscurile au constituit una dintre cele mai mari şi fascinante provocări pentru rasa umană. Asumarea riscurilor a fost motorul progresului omenesc.

Riscul este un partener normal şi de nedespărţit al oricărei activităţi având efecte directe şi puternice asupra rezultatelor activităţii respective. Orice activitate are un anumit grad de risc. În fiecare zi structura organizatorică din care facem parte este abordată direct sau indirect de diverse riscuri. Totodată şi noi ca persoane fizice, sîntem supuşi la diverse riscuri. Realizările de performanţă au impus asumarea unor riscuri deosebite. Evitarea riscurilor este o cale sigură către eşec. Un risc mai mare poate aduce un cîştig mai mare. Afacerile prospere sunt concentrate pe caştiguri de calitate prin evaluarea corectă a balanţei risc-caştig utilizând tehnologia informaţiei.

Înţelegând toate acestea, se poate concluziona că managementul riscului în afaceri însumează totalitatea metodelor şi mijloacelor prin care este gestionat riscul în scopul îndeplinirii obiectivelor afacerii având incertitudinea ca bază majora a factorilor de risc. Capitolul II identifică pe larg definiţii şi tendinţe ale managementului riscului, un scurt istoric al acestuia şi o clasificare generală a riscurilor într-o afacere. Cuvântul cheie al managementului riscului este sistematic, deoarece numai o sistematizare extrem de riguroasă şi constantă a tuturor elementelor unei afaceri poate conduce la un control eficient asupra acesteia şi la reducerea factorilor de risc.

În ceea ce priveşte riscul, este foarte importantă abordarea acestuia: interogând totul dintr-un punct de vedere obiectiv şi identificând oportunităţile şi provocările acolo unde recompensa depăşeşte net costurile şi riscurile. Studiul de caz este un astfel de exerciţiu de a interoga obiectiv toate procesele unei afaceri, a identifica riscurile, a gasi strategii de soluţionare ale acestora, şi în final, de a corela riscurile cu oportunităţile de câştig pe care acestea le descoperă.

Cel mai important lucru privind riscul este judecarea acestuia într-un mod pozitiv, fie ca un lucru necesar în creşterea oportunităţilor pentru caştig şi/sau ca o serie de provocări care duc la creşterea valorii afacerii respective. Înţelegerea riscului începe cu factorii de risc în planificarea strategică.

I.2. Riscul – definiţii generale

Riscul este inerent fiecărui proces sau sistem. Oricare ar fi misiunea, viziunea, scopurile, obiectivele, valorile sau standardele, riscul şi managementul acestuia, este inerent în realizarea tuturor acestora. Riscul există în esenţa tuturor lucrurilor. Mai mult, este un lucru fundamental uman. Îţi asumi riscuri ori de câte ori te aventurezi în necunoscut, unde probabilităţile şi posibilităţile nu pot fi exact determinate. Fără să conştientizezi, un eveniment nesemnificativ atrage după sine alt eveniment care declanşează un altul şi tot aşa. Alteori un risc, aparent nesemnificativ, poate cauza un eveniment ce duce la o catastrofă. Prin urmare, nici un sistem, nici un lucru, nici un om, şi, mai ales, nici o acţiune umană nu este lipsită de risc.

Problema nu se pune dacă să-ţi asumi sau nu riscuri. Ideea este cât de abil şi cât de încrezător eşti în asumarea riscului potrivit pentru urmărirea scopului sau obiectivului potrivit. General şi neştiinţific putem vorbi de mai multe feluri de ricuri.

Primul este cel mai simplu. Este riscul care nu-ţi apartine. Este vorba de decizia pe care nu trebuie să o iei, în care nu eşti obligat să te implici. Al doilea tip de risc este riscul care nu este necesar. Te angajezi într-un risc nenecesar când acţionezi fără informaţii suficiente sau fără să-ţi rezervi timp să te gândeşti liniştit. Al treilea tip de risc, este riscul pe care îţi permiţi să ţi-l asumi. Urmărind o nouă pistă, angajându-te într-un nou proiect şi explorând o nouă oportunitate sunt riscuri pe care îţi permiţi să ţi le asumi. În aceste cazuri, costul eşecului este foarte mic, în timp ce recompensa este foarte mare. Cel de al patrulea tip de risc este riscul pe care nu-ţi permiţi să ţi-l asumi. Consecinţele greşelilor sunt enorme. Nu-ţi poţi permite să pariezi întreaga ta viaţă pe o singură speculaţie. Cel de al cincilea tip de risc este cel pe care nu-ţi permiţi să nu ţi-l asumi. Costurile pot fi destul de ridicate, dar câştigurile sunt nemaipomenite şi pentru acest lucru merită să-ţi asumi acest risc.

Prin urmare următoarele lucruri trebuie reţinute: Riscul ne afectează pe toţi în aceeaşi măsură. Este adevărat că există riscuri diferite şi metode de gestionare a acestora diferite. Important este să-ţi asumi riscul potrivit în funcţie de recompensă. Riscul este indisolubil legat de recompensă. De aceea, riscul nu trebuie înţeles ca fiind întotdeauna un element distrugător. El poate duce la oportunităţi extraordinare pentru cei care ştiu cum să îl folosească.

Concluzionând, o definiţie a riscului ar putea fii următoarea:

„Riscul se defineşte drept un element incert dar posibil, ce apare permanent în procesul evenimentelor tehnice, umane, sociale, politice, reflectînd variaţiile distribuirii rezultatelor posibile, probabilitatea de apariţie cu valorile subiective şi obiective, având efecte posibil păgubitoare şi ireversibile”[2].

Gradul de manifestare al riscului este direct legat de probabilitatea sa de realizare şi ca urmare se face o clasificare a gravităţii riscurilor în funcţie de probabilitatea lor de realizare.

În accepţiunea teoriei clasice a deciziei, riscul este identificat drept un element incert dar posibil ce apare permanent în procesul activităţilor socio-umane ale cărui efecte sunt pagubitoare şi ireversibile.

În cadrul teoriilor statistice avansate în evaluarea riscurilor, este prezentată o definire mult mai elaborata a riscurilor: „riscul reflectă variaţiile distribuirii rezultatelor posibile, probabilitatea şi valorile lor subiective”[3]. Referitor la cuantificarea acestor riscuri se precizează în continuare că: „măsurarea riscului se realizează fie prin analiza non-liniarităţilor utilităţii relevate de bani, fie prin variaţia distribuirii probabilităţilor câştigurilor şi a pierderilor posibile pentru fiecare alegere particulara.”[4]

Având în vedere definitiile precizate mai sus, se remarca faptul ca cele generate de literatura de specialitate pentru risc diferă foarte mult, ceea ce va conduce la ipoteza că decidenţi diferiţi vor avea o concepţie diferită pentru aceeaşi situaţie. Firesc, în contextul atâtor definiţii câţi decidenţi există, te întrebi cum ajungi la o imagine unitară asupra riscului. Soluţia este dată de identificarea elementelor comune aflate la baza acestor definiţii: incertitudine (nedeterminare) şi pierdere.

Read also  Organisational Change Management Effects On Employees Management Essay

În acest sens, putem preciza că noţiunea de incertitudine este prezentă în toate definiţiile riscului, deoarece validarea existenţei acesteia va conduce în permanenţă către existenţa a două rezultate posibile distincte. Vom considera, astfel, că un eveniment nu este afectat de risc, dacă se cunoaşte cu certitudine că indiferent de context se va produce o pierdere. Realitatea însă ne arată că pentru nici un proces conştient asumat ce se desfăşoară în orice domeniu de activitate, incertitudinea nu poate fi eliminată. Astfel, se poate afirma că riscul şi incertitudinea se întâlnesc practic oriunde, combinate însă în proporţii diferite.

În unele situaţii, evenimentele imprevizibile pot provoca modificări fundamentale, astfel încât, configuraţia datelor problemei se poate schimba radical, incertitudinea devenind ea însăşi un potenţial factor de risc.

Deşi prezente în diverse combinaţii, riscul şi incertitudinea nu se pot confunda. Între aceste două noţiuni există diferenţe semnificative, cea mai importantă stipulând că: „în timp ce pentru risc se pot face anumite anticipări ale evenimentelor ce se pot produce cât şi asupra probabilităţilor asociate producerii lor, în cadrul incertitudinii, decidentul nu poate identifica toate sau chiar nici unul din evenimentele posibile a se produce şi cu atât mai puţin să estimeze probabilitatea producerii lor”[5].

Gradul de manifestare al riscului este direct legat de probabilitatea sa de realizare şi ca urmare se face o clasificare a gravităţii riscurilor în funcţie de probabilitatea lor de realizare ca evenimente. Astfel putem vorbi de evenimente foarte riscante – când probabilitatea de realizare a acestora este foarte mare; de risc mediu – când probabilitatea de realizare a acestora este moderată si de risc scăzut – când probabilitatea de realizare a acestora este scăzută.

Percepţia riscului

Un mod foarte interesant de a privi lucrurile este percepţia riscului de către public, perceptie influentata de către emoţii. Percepţia socială se bazează pe date observate şi pe cunoştinţele pe care le avem despre persoanele ce aparţin unui grup. Există patru imagini ale riscului care apar în percepţia publicului:

a) Pericolul iminent („Sabia lui Damocles”)

Riscul este considerat o ameninţare care poate lovi în orice moment şi poate determina un dezastru, sursa de risc fiind artificială. Pericolul constă în imposibilitatea de a prevedea momentul accidentului. Un exemplu pertinent ar fi percepţia publicului că centralele nucleare pot provoca în orice clipă catastrofe.

b) Risc invizibil („Cutia Pandorei” – Slow Killers)

Riscul este o ameninţare invizibilă la sănătatea sau bunăstarea publicului . Efectele apar cu întîrziere şi nu sunt de natură catastrofală. Publicul nu are acces direct la informaţie, depinde de surse externe. Credibilitatea sursei de informare este crucială. Riscul este minor, însă tendinţa de învinovăţire a celor implicaţi este puternică. Un exemplu ar fi conservanţii, aditivii alimentari, legumele supuse ingineriei genetice etc.

c) Raportul Costuri – Beneficii („Balanţa Atenei”)

Publicul percepe riscul ca diferenţa dintre ceea ce cîştigă şi ceea ce pierde. Percepţia riscului este limitată la cîştiguri sau pierderi financiare. În aceste situaţii funcţionează gîndirea probabilistică. Exemplul clasic ar fi jocurile de noroc.

d) Risc voluntar (Riscul de dragul riscului – „Mitul lui Hercules”)

Riscul este dorit şi exploatat în mod activ, expunerea la risc fiind voluntară. Există percepţia că subiectul poate controla riscul cu ajutorul îndemînării. Consecinţele nu sunt necesar catastrofale. Acest lucru este evident in cazul sporturilor mai mult sau mai puţin extreme.

Factori generali de risc

Câţi decidenţi, atâtea opinii. De aceea o listă completă cu cei mai importanţi factori generali de risc, indiferent de afacere, nu se poate alcătui. Totuşi, elementele comune ar fi:

Factori de natură tehnologică:

Dezvoltarea sistemelor software

Tehnicile de comunicare

Creşterea cunoştinţelor tehnologice la cumpărători

Factori de natură umană:

Cunoştinţele

Responsabilitatea

Factori ce vizează mediul:

Nevoile mereu crescânde de protejare a mediului

Cunoştinţele cumpărătorilor despre importanţa mediului

Conştiinţa investitorilor

Factori de ordin autoritar:

Legislaţia sănătăţii şi siguranţei populaţiei

Influenţa campaniilor media

Factori politici:

EU-Membrii şi restul Europei

Diferenţele dintre partidele politice

Diferenţa dintre politicile de guvernare a diferitelor state

Factori organizaţionali:

Schimbările continue în structura organizaţiilor

Răspunsul rapid la schimbare

Factori de ordin legal:

Complianţa cu cele mai noi legi în vigoare

Demonstrarea complianţei

Balansarea diferitelor cerinţe pentru satisfacerea tuturor nevoilor

Factori economici:

Schimbările de standard reflectate în puterea de cumpărare

Moda, trenduri, preferinţe

Legături între sport, media şi activităţi de relaxare

I.3. Factori de risc într-o afacere

Riscul în afaceri implică de asemenea o multitudine de factori interni. De aceea cei mai importanţi factori interni în gestionarea riscurilor într-o afacere sunt legaţi de raporturile financiare, procesul de decizie, structura şi procesele unei organizaţii, comunicarea, resursele materiale şi umane, atenţia asupra consumatorului, comunicarea internă-externă, legislaţia şi mediul:

Implicaţiile financiare:

Cifra afacerii

Analiza cifrei afacerii

Interpretarea analizei

Procesul de luare a deciziilor:

Calitatea deciziilor: cum se iau deciziile

Balansarea deciziilor bune cu cele care produc beneficii ori limiteaza şi previn pierderile

Definirea deciziilor în termeni de „decizii care provoacă pierderi” sau „decizii care împiedică atingerea obiectivelor”

a) Relevanţa deciziilor

b) Prioritatea deciziilor

c) Temporizarea deciziilor incluzând amânarea sau renunţarea la ele

d) Cântărirea deciziilor

e) Proces şi structură:

Cum sunt gestionate riscurile

Cum este integrat riscul în procesul de management

Ce se face pentru gestionarea riscurilor

Identificarea de responsabilităţi specifice fiecărui individ

Mecanismul de feedback

Procesul comunicării în cele 2 sensuri (angajat/manager)

f) Resurse materiale şi umane:

Cine şi ce face

Cine sunt cei care conduc şi sunt direct implicaţi

Riscul inerent angajării

Procesul de recrutare de personal şi iniţiativele pentru motivare

Proceduri de concediere

Legislaţia muncii

Securitatea muncii

g) Legile şi legislaţia în vigoare:

Sub incidenţa căror legi se află domeniul de activitate

Particularitatea supunerii faţă de legi în România

Cine este responsabil

Cine ia deciziile

Schimbări neprevăzute

h) Nevoile consumatorului:

i) Schimbarea standardelor

j) Schimbarea nevoilor

Schimbarea pieţelor

Reputaţia

Pierderea clienţilor

Interacţiunea cu domeniile noi de activitate (ex: e-commerce)

Efectele competiţiei

k) Prevederile privind mediul:

Politice

Economice

Globale

Industriale

Sectoriale

Pieţele

Comunitatea şi publicul larg

l) Comunicarea:

Definiţia riscului trebuie să fie înţeleasă de toţi membrii unei companii

Elementele riscului să fie bine definite

Inţelegerea reciprocă a părţilor implicate

Definirea mesajului

m) Comunicarea mesajului

n) Comunicarea cu media

o) Mesajul transmis consumatorilor, furnizorilor şi acţionarilor

„Managementul riscului se defineşte drept gestionarea evenimentelor incerte în

scopul succesului. Managementul riscului are drept caracteristică totalitatea metodelor şi mijloacelor prin care este gestionat riscul în scopul îndeplinirii obiectivelor descrise în cadrul evenimentului tehnic, social, uman sau politic de analizat, având incertitudinea ca bază majoră a factorilor de risc”.

„Cuvântul cheie al managementului riscului este sistematic”[6], deoarece numai o abordare extrem de riguroasă, constantă şi aprofundată la toate nivelurile de desfăşurare ale evenimentului de analizat, poate avea ca rezultat un control absolut şi eficient asupra acestuia şi reducerea factorilor de risc.

O afacere performantă înseamnă o investiţie într-un proiect performant, cu activităţi previzibile şi planificate. „Se are în vedere că o structură organizatorică de succes desfăşoară o activitate prin proiecte, aceeasta fiind singura soluţie de existenţă în cadrul sistemului economic concurenţial globalizat cu activităţi avînd un grad înalt de imprevizibilitate”[7]. În acest caz, investiţia trebuie făcută cu parteneri care au activităţi previzibile pe o piaţă previzibilă, cu evaluarea şi minimizarea riscurilor.

Read also  Factors influence cohesiveness of teams

Managementul riscului necesită utilizarea şi sintetizarea informaţiilor din mai multe domenii precum: economic, tehnic, juridic, politic, psiho-social.

La baza managementul riscului stau trei elemente fundamentale: evaluarea riscurilor, planificarea răspunsului la factorii de risc, monitorizarea şi controlul riscurilor. Dintr-un alt punct de vedere procesul managementului de risc include patru paşi[8]: evaluare, control, transfer şi minimizarea sau limitarea pierderilor.

• Evaluarea riscurilor – Căutarea sistematică a factorilor de risc în interiorul evenimentului de realizat.

• Planificarea răspunsului la factorii de risc – Identificarea fiecărui risc în funcţie de tipul şi gradul său de gravitate pentru evenimentul analizat şi găsirea unei strategii adecvate de răspuns pentru fiecare caz în parte. Strategiile de răspuns conţin schimbări în ceea ce priveşte responsabilităţile în cadrul evenimentului, a căilor de comunicare între elementele componente, a modificării scopurilor evenimentului sau a specificaţiilor ce intervin asupra rezultelor finale stabilite.

• Monitorizarea şi controlul riscurilor – Implementarea strategiilor de răspuns şi monitorizarea efectelor pe care aceste schimbări le pot aduce în cadrul evenimentului analizat. Strategiile de control ale riscului trebuie însă ajustate în funcţie de efectele pe care le produc, având grijă ca toate părţile implicate în derularea evenimentului să fie de acord cu aceste modificări.

Riscul nu trebuie înţeles ca fiind un element distrugător. Riscul poate conduce la oportunităţi extraordinare pentru cei care ştiu cum să îl folosească. Scopul este de a cunoaşte riscul şi a-l folosi pentru succesul nostru. Soluţia nu este evitarea completă a riscului, care de altfel este imposibil, ci evitarea riscurilor care nu pot fi înţelese, cotrolate şi monitorizarea si utilizarea riscurilor rămase în scopul succesului. Existenţa riscurilor a condus la dezvoltarea structurilor care se ocupă cu managementul riscului[9]. Progresul omenirii nu ar fi fost posibil dacă riscul ar fi fost evitat.

Evitarea riscurilor este o cale sigură către eşec. Un risc mai mare poate conduce la un cîştig mai mare. Afacerile de valoare se concentrează pe un cîştig de calitate prin evaluarea corectă şi tot mai sofisticată a raportului dintre risc şi cîştig.

„Primul pas în dezvoltarea celei mai bune strategii este evaluarea corectă a mediului de afaceri. Utilizând metode cantitative şi calitative, evaluarea include atât examinarea riscurilor financiare cât şi a celor operaţionale”[10].

· Controlul riscului începe cu un management strategic de calitate. Managementul riscului este parte integrantă a managementului unei afaceri, o funcţie de conducere, cu alte cuvinte. De aceea, controlul riscului începe cu alegeri şi decizii manageriale bine informate. Ce ar trebui să facă un manager general? Care ar fii punctul de plecare al acţiunii acestuia? Schema ar trebui să coţină următoarele:

ü Să creeze un plan de strategie adaptabil

ü Să facă alegeri informate

ü Să decidă asupra investiţiilor de afaceri şi asupra dezvoltării afacerii

ü Să împuternicească angajaţii

ü Să conceapă, să implementeze şi să îmbunătăţească toate procesele afacerii

ü Să evalueze şi să controleze riscul

ü Să măsoare şi să monitorizeze performanţa.

Deci, factorul de risc este valoarea incrementală concretizată în a avea un plan strategic flexibil, care ia în calcul alegerile conştiente de consecinţe, deciziile făcute de oameni împuterniciţi, prin procese în continuă îmbunătăţire, având ca suport sisteme excelente de informaţii. Multe organizaţii consideră că pot delega factorul de risc. Este la fel de sigur că şi un top management poate să-şi asume responsabilitatea riscului.

Rolul managerului:

Rolul managerului este critic în dezvoltarea managementului de risc pentru beneficiile organizaţiei. Cele 8 elemente principale ale managemetului de risc:

ü Strategia de risc

ü Planificarea riscurilor (acţiunea)

ü Fluxul informaţional

ü Trainning şi proces educativ privind riscul

ü Procesul (structura) de risc

ü Înregistrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la cazurile anterioare

ü Gestionarea riscului

ü Asigurarea riscului (Audit şi complianţă)

I.4.Clasificarea riscurilor într-o afacere

Riscul este un partener normal şi de nedespărţit al oricărei activităţi având efecte directe şi puternice asupra rezultatelor activităţii respective. Orice activitate are un anumit grad de risc. În fiecare zi structura organizatorică din care facem parte este abordată direct sau indirect de diverse riscuri. Totodată şi noi ca persoane fizice, sîntem supuşi la diverse riscuri. Trăim într-o lume a riscurilor. Aceste riscuri se referă la bunurile care sînt la dispoziţia noastră, la partenerii cu care lucrăm, la mediul în care lucrăm. Implementarea unui sistem de management al riscului devine prin urmare un important obiectiv pentru orice structură organizatorică cît şi pentru o persoană fizică.

Putem oare contracara efectele negative ale unor asemenea evenimente aleatoare care apar fie ca vrem sau nu, fie că ne place sau nu? Probabil că nu în întregime, dar cu siguranţă le putem atenua.

Riscurile apar în cadrul tuturor activităţilor socio-economice, pentru fiecare dintre acestea îmbrăcând forme particulare, în funcţie de tipul, modul de manifestare şi mărimea acestora.

Clasificare generală a riscurilor[11]:

– Mai mult sau mai puţin cunoscute

– Mai mult sau mai puţin grave

– Mai uşor sau mai greu de evitat

O structurare pe tipuri de riscuri[12], se referă la identificarea tipului riscurilor în funcţie de modul lor de producere. Şi astfel avem:

Riscuri pure – consecinţe ale unor evenimente accidentale ce nu pot fi prevăzute (uragane, cutremure, incendii, inundaţii, războaie, atentate etc.)

Riscuri speculative – ce sunt legate de deciziile ce se iau în cadrul unei companii, sau în cadrul unui proiect de investiţii, fiind evenimente cu o mare probabilitate de apariţie, depinzând în mare măsură şi de o serie de factori externi ce influenţează aceste procese.

In funcţie de mărimea şi evoluţia riscurilor:

Macroriscuri -ce sunt rezultatul evoluţiei sau conducerii într-un anumit sens a unei instituţii, structuri organizatorice sau al unui proiect.

Microriscuri – care sunt determinate de către factori specifici sectorului de activitate a instituţiei, structuri organizatorice şi/sau de insuficienta corelare între particularităţile activităţii instituţiei, structuri organizatorice sau a proiectului şi limitele impuse de cadrul general al proiectului.

I.5. Managementul riscului la nivelul firmei

Analiza riscului la nivelul unei entităţi economice este foarte importantă pentru managementul întreprinderii, deoarece sprijină managerii în procesul de adoptare a strategiei de risc, îi avertizează în legătură cu deteriorarea climatului de afaceri şi reprezintă suportul de bază în adoptarea şi implementarea unor strategii de intervenţie în situaţii critice.

Managementul riscului la nivelul unui agent economic reprezintă procesul de gestionare a expunerii la risc a unei întreprinderi sau activităţi, presupunând adoptarea de măsuri eficiente care să minimizeze consecinţele materializării riscului. Managementul riscului are drept scop reducerea vulnerabilităţii firmei la schimbările nefavorabile ale mediului în care activează, în vederea realizării obiectivelor stabilite cu eficienţă maximă.

Procesul de gestionare a riscului presupune:

– cunoaşterea, pe cât posibil, a tuturor factorilor care pot influenţa negativ desfăşurarea activităţii;

– estimarea gravităţii consecinţelor materializării riscului;

– identificarea şi implementarea unor măsuri de prevenire şi protecţie împotriva riscului;

– transferul efectelor ce nu pot fi gestionate de firmă la societăţi specializate în gestiunea riscurilor;

– adoptarea de măsuri eficiente de reducere sau eliminare a pierderilor în cazul materializării riscului;

– urmărirea măsurii în care firma a reuşit să gestioneze riscurile şi revizuirea strategiei în acest domeniu dacă acest lucru se impune.

Managementul riscului presupune stabilirea de către manager a limitelor între care este dispus să-şi asume riscul şi impactul acestuia asupra rentabilităţii întreprinderii (atitudinea firmei faţă de risc), nivelul concret de risc la care este expusă activitatea firmei şi adoptarea unor măsuri de eliminare sau de reducere a riscului în vederea optimizării rezultatelor. Există o strânsă legătură între rezultatele obţinute de către o firmă şi modul în care sistemul de management este capabil să gestioneze eficient riscul prin măsurile adoptate. În acest sens, tehnicile şi instrumentele de management al riscului elaborate trebuie să permită:

Read also  Hard and Soft System Methodology

– măsurarea riscului, determinarea structurii sale şi a gradului de expunere a activităţii;

– estimarea probabilităţii de materializare a riscului;

– controlul riscului prin monitorizarea permanentă a evoluţiei înregistrate de nivelul şi structura riscului şi luarea măsurilor pentru adaptarea firmei la condiţiile concrete.

Măsurarea riscului presupune, de fapt, măsurarea efectelor sau pagubelor care se estimează a se produce în cazul materializării acestuia. Mărimea riscului se poate determina cu ajutorul unor indicatori cantitativi sau calitativi, care trebuie să reflecte influenţa fenomenelor negative asupra activităţii analizate. Pe aceasta bază, întreprinzătorul trebuie să adopte acele decizii care să minimizeze efectele riscului asupra activităţii firmei.

Controlul riscului presupune adoptarea unor decizii menite să reducă efectele riscului asupra activităţii economice. Implementarea politicii de control al riscului presupune un anumit cost, care cuprinde trei elemente componente:

– cheltuieli pentru prevenirea şi protecţia împotriva riscului;

– cheltuieli de transfer al efectelor riscului asupra terţilor (primele de asigurare plătite societăţilor specializate de asigurare);

– pierderile pe care le suportă firma, indiferent de mijloacele sau deciziile adoptate.

Elaborarea strategiei de risc la nivelul firmei

În construcţia unei strategii de risc, managementul firmei trebuie să aibă în vedere evaluarea corectă a riscului şi adoptarea unor măsuri adecvate de diminuare şi prevenire a efectelor negative ale materializării sale.

Identificarea riscurilor presupune stabilirea acelor categorii de riscuri pe care decidenţii estimează că se pot produce şi a evenimentelor care pot fi provocate în cazul materializării acestora.

Analiza riscurilor urmăreşte stabilirea cauzelor şi factorilor generatori ai fiecărui tip de risc identificat şi evaluarea consecinţelor ce se vor produce în cazul materializării acestuia.

Determinarea probabilităţilor de materializare a factorilor de risc presupune asocierea fiecărui eveniment identificat a probabilităţii de a se manifesta. În funcţie de evenimentele care se estimează cu au cele mai mari şanse de a se materializa, managementul firmei îşi poate concentra atenţia pe acei factori de risc care pot provoca cele mai mari pierderi financiare.

Alegerea unor măsuri care să asigure o protecţie corespunzătoare cu un nivel minim al costurilor este o sarcină dificilă, având în vedere numărul mare de alternative pe care decidentul le are la dispoziţie şi de gradul ridicat de subiectivism implicat în procesul decizional. În alegerea unei modalităţi de protecţie împotriva riscului intervin, de cele mai multe ori, criterii subiective, care reflectă percepţia şi atitudinea managerilor faţă de risc.

Măsurile de protecţie împotriva riscului ce pot fi adoptate de către firme sunt diverse şi pot fi clasificate după numeroase criterii. Astfel, după frecvenţa de apariţie a factorilor de risc şi gravitatea lor, măsurile de protecţie se pot grupa în patru categorii:

– evitarea riscului;

– transferul riscului (asigurarea);

– asumarea riscului;

– prevenirea riscului.

Măsuri de gestionare a riscului

Măsurile de gestionare a riscului ce pot fi aplicate de un agent economic cunosc o varietate deosebită, alegerea unei astfel de măsuri depinzând atât de natura riscului, cât şi de resursele de care dispune firma la un moment dat şi de scopul urmărit. Pentru managementul riscului, decidenţii pot adopta următoarele măsuri mai importante:

– evitarea riscului;

– asigurarea împotriva riscului;

– restructurarea activităţii;

– diversificarea activităţii;

– dezinvestirea;

– maximizarea profitului pe termen scurt.

a) Evitarea riscului

Această măsură este adoptată de un număr mare de firme şi presupune monitorizarea permanentă a condiţiilor economice de pe anumite pieţe, sectoare, activităţi etc., firma evitând, astfel, să investească în acele domenii caracterizate printr-un grad ridicat de risc.

Adoptarea unei politici de evitare a activităţilor caracterizate de un grad ridicat de risc, fără a lua în considerare şi oportunităţile de afaceri, este nefavorabilă pentru întreprindere, întrucât aceasta pierde oportunitatea de a investi în domenii cu eficienţă ridicată. O multitudine de manageri este dispusă sa accepte nivele ridicate ale riscului, dar cu speranţa obţinerii unor profituri mari pe termene scurte de timp. În fond, firmele rezistă în afaceri atât cât timp cât îşi asumă riscuri, cu condiţia să le identifice şi să le gestioneze eficient, pentru a nu pune în pericol supravieţuirea firmei pe piaţă şi pentru a obţine profituri cât mai ridicate.

b)Asigurarea împotriva riscului

O altă alternativă de protecţie împotriva riscului este asigurarea. Companiile de asigurare acceptă să asigure numai riscurile cu caracter pur, accidental, întâmplător, a căror materializare nu poate fi prevăzută dinainte, atât ca intensitate, cât şi ca moment. În schimbul preluării totale sau parţiale a riscului de la agenţii economici, firmele de asigurare solicită o primă de asigurare, a cărei valoare este cu cât mai mare cu cât riscul este mai mare. Agenţii economici apelează la această tehnică atunci când se confruntă cu riscuri provocate de variabile de mediu pe care nu le pot controla sau pentru care gradul de control este foarte mic

c)Restructurarea activităţii

Presupune preocuparea permanentă a firmei pentru monitorizarea constantă a climatului de afaceri, în scopul anticipării evenimentelor care ar putea deteriora mediul în care evoluează compania. În funcţie de natura fenomenelor negative estimate a se produce, managerii pot stabili măsuri de restructurare şi adaptare a activităţii la noile condiţii manifestate pe piaţă.

O formă de punere în aplicare a acestei tehnici este alegerea unei forme juridice de organizare adecvate şi flexibile, precum asocierea cu o altă firmă şi crearea unei companii mixte, în scopul împărţirii riscurilor, sau, atunci când nivelul riscului este foarte ridicat, acordarea de licenţe altor companii, întrucât nu necesită investiţii foarte mari, dar poate aduce beneficii importante.

De asemenea, reducerea riscului se poate realiza prin patentarea produselor şi tehnologiilor create de către întreprindere şi prin menţinerea unui control strict asupra acestora, ceea ce îi asigură firmei în cauză un avans tehnologic important faţă de concurenţă.

Utilizarea unui număr cât mai mare de furnizori, diversificarea clientelei şi a nomenclatorului de produse pot reduce substanţial riscul. Diversificarea nomenclatorului de produse permite, de asemenea, diminuarea riscului vânzărilor, prin pătrunderea pe noi segmente de piaţă şi prin atragerea, astfel, a noi categorii de clienţi.

d)Diversificarea activităţii

De multe ori, această tehnică se aplică odată cu restructurarea activităţii şi are în vedere reducerea riscului prin integrarea pe orizontală sau pe verticală a întreprinderii sau chiar prin dezvoltarea unor activităţi complet diferite. În urma unor astfel de măsuri, se pot gestiona mult mai bine riscurile, prin distribuirea lor pe sectoare de activitate diverse, ţinând seama că acestea sunt expuse unor grade diferite de risc.

[1] IMM-Intreprinderi mici şi mijlocii

[2] Prof. univ. Dr. MSc. Ing. Opran, Constantin, Managementul riscului, Ec. MSc. Paraipan, Liliana, Asist. univ. Stan, Sergiu, www.comunicare.ro, pg. 8

[3] Ibidem, pg. 10

[4] Ibidem

[5] Ibidem, pg. 15

[6] Prof. univ. Dr. MSc. Ing. Opran, Constantin, Managementul riscului, Ec. MSc. Paraipan, Liliana, Asist. univ. Stan, Sergiu,www.comunicare.ro, pg. 18

[7] Ibidem, pg. 18

[8] Terry, Carrol; Webb, Mark; Griffith, Mark, The Risk Factor. How to Make Risk Management Work for You in Strategic Planning and Enterprise, England, Harrogate: Take That, 2001, pg 97

[9] Prof. univ. Dr. MSc. Ing. Opran, Constantin, Managementul riscului, Ec. MSc. Paraipan, Liliana, Asist. univ. Stan, Sergiu, www.comunicare.ro, pg 29

[10] Ibidem, pg 22

[11] Ibidem, pg 14

[12] Ibidem, pg 15

Order Now

Order Now

Type of Paper
Subject
Deadline
Number of Pages
(275 words)